Poeme in proza. Versuri - Horatiu Moldoveanu, Sebastian Lascu

„Ma simt in aceste locuri de veacuri. De patru mii de ani? Nu, de demult, de departe, dintr-un inceput, dintotdeauna. Poate eu am luptat la Tapae. Poate eu soptesc dintre zidurile Sarmisegetuzei. Poate eu m-am cufundat in legenda. Poate eu sunt ciobanul din Miorita. (…) Dacii se credeau nemuritori. Dar eu? Eu, care ma gasesc in toate acestea nu pot sa dispar. Ma canta salcia de la cotitura Oltului. Voi exista intotdeauna in stramosi, in urmasi, in aceste eterne meleaguri.” (Sebastian Lascu)
„Am sa chem, intr-o seara, padurea, la geam sa-mi cante un cantec vechi. Un cantec pornit din inima acestui neam razvratit care si-a cunoscut, in sange, istoria. Si va fi, cantecul, poate despre-un Crisan, despre-un Horia, si despre multi voevozi romani ce si-au uitat trupu-n pamant, dupa-nfrangeri si izbanzi – alaturi de semenii lor, ca, noi, trecand peste ei, din veac in veacuri, sa ne-aducem aminte.” (Horatiu Moldoveanu)