Poesie. Poezii - Giorgio Caproni

„«In ultima instanta, intr-un fel, totul formeaza o singura carte. Nu exista perioade in viata unui om», spunea Caproni. El a urmat «linia vietii» doar in joaca, inserand-o transversal in opera sa cu o indrazneala pe care natura sa indaratnica si reticenta nu o putea duce pana la capat. De altfel, daca exista ceva care nu respecta traseul «unei linii», aceasta este viata. Ea traverseaza in zigzag opera lui Caproni, intrand si iesind, ca intr-un balci melancolic cu lucruri disparute. Raman doar numele si anii, scrijeliti in piatra alba a lumilor pe care le cunoastem, de-acum, numai datorita poeziei, datorita poeziei sale. Caproni nu a fost poate decat un utilizator al vietii si al poeziei, unul oarecare, un navetist, precum calatorul «anodin» din funicular, din tramvaiele singuratice din ‘43, din trenurile pe care le contempla, copil fiind, de sus, de pe pasarele. Realitatea sa este in miscare in timp si spatiu, dar este privita dintr-un punct fix, putin in maniera lui Montale, dintr-un loc imobil, aflat in afara acelui du-te-vino din viata celorlalti, sau inchis intr-un vector mobil canalizat pe un itinerariu prestabilit.“ (Bianca Maria FRABOTTA).