Prisaca

Tudor Arghezi continua traditia lui Emil Garleanu si a lui George Topirceanu, descriind universul vietuitoarelor fara cuvant. Poetul se coboara pana la dimensiunea ludica a vietii. Din toata aceasta poezie reiese gingasie, inocenta, prospetime si delicatete. Universul e marunt, atitudinea e de joc, dar mestesugul poetului e neintrecut in a sublinia ca esentele cele mari ale vietii exista si in lumea marunta, de cele mai multe ori adevarate si mai statornice decat existenta oamenilor.