Samanii si poetii - Emilia Ivancu

„Emilia Ivancu nu se confeseaza, nici nu dispare in spatele lumii create: ea este acolo, prea concreta ca sa fie o iluzie, prea putin reala ca sa fie un personaj deosebit venit din afara, este o fantoma nascuta din lumea pe care a creat-o, prelungind-o, caci are aceeasi substanta cu ea, restructurand, totusi, statutul ontologic al fiintei: a fi pentru Emilia Ivancu inseamna a fi in limbajul sau in limba poeziei. Poetica ei este o poetica a instituirii instantei enuntatoare, a eului verbalizat, ca unica modalitate de luare in stapanire a realului. Cuvantul si/sau necuvantul in ipostaza sa materializata in voce este unicul obiect si referent al poeziei. Scopul poetizarii, intreprins de autoarea respectivului volum, este acela de a accede la sentimente si de a le comunica. Sentimentul solicitat de poetica Emiliei Ivancu este o entitate abstracta, devenind un soi de topos generator, prin care se sugereaza un traiect formal si existential in acelasi timp. Forma de existenta a umanului, care reiese din lectia de poezie oferita de catre Emilia Ivancu, este sentimentul, iar nu limbajul, care devine doar un instrument de comunicare a sentimentelor. Optiunea estetica a autoarei volumului Samanii si poetii subordoneaza forma in sine formei de expresie a sentimentului.” (Zdzisław HRYHOROWICZ)