Secretul lui N. Steinhardt - Iulian Baicus

Un important filosof danez pe care l-am remarcat inca de pe vremea cand eram elev de liceu, danezul Soren Kierkegaard spunea ca fiecare om in parte trece prin trei faze ale existentei, cea estetica, cea etica si cea religioasa, iar parintele Nicolae de la Rohia le-a parcurs si domnia sa exact in aceasta ordine. Despre opera lui N. Steinhardt s-a scris mult, uneori oferta vizeaza opera sa si aici trebuie automat sa amintesc teza de doctorat a colegului nostru George Ardeleanu, este vorba despre monografia N. Steinhardt si paradoxurile libertatii, dar acest volum nu este o teza de doctorat ci un soi de portofoliu al eseisticii lui N. Steinhardt. L-am gandit cumva in conexiune cu o idee fixa de-ale mele, si anume aceea de a scrie un soi de istorie a eseisticii interbelice sau contemporane.

Am scris aceasta carte pe nerasuflate, un mic dar pentru un centenarul autorului, sarbatorit in anul 2012, ca un soi de exercitiu spiritual de meditatie pe marginea operei lui N. Steinhardt, ca o continuare fireasca a cartilor despre Mircea Eliade, Emil Cioran sau C. Noica, dorind sa explorez in ce masura relatia nemijlocita si asumata cu sacrul poate crea literatura, sper ca am reusit sa surprind nivelul de originalitate si stilul unuia dintre cei mai dotati eseisti ai nostri, cu un condei literar inzestrat cu un talent foarte special, cel de a iubi cartile aproapelui ca pe ale lui insusi. Din pacate, au trecut 7 ani de la centenar iar sansa publicarii este in viitor. Daca un critic literar se detaseaza cumva de spiritul unei carti, N. Steinhardt se patrundea de anima celui care le scria, se identifica cu fiecare scriitor in parte, simpatia sa fiind pentru partea etica, morala a textelor literare, pentru el anticul principiu al Kalokagathon isi gasea o forma de manifestare sub mantra credintei stramosesti, a ortodoxiei in duhul careia a vrut sa se topeasca, si in sanul moralei crestine. Analizele din cartea mea vizeaza atat partea religioasa sau morala a operei steinhardtiene cat si partea estetica sau de critic literar, care nu-i tocmai accesibila analizei, tocmai din dorinta de a demonstra ca atunci cand traiesti in spirit poti spune doar cuvinte cu miez.

Am urmarit in acest volum in primul rand raportarea la articolele publicate initial in Revista Fundatiilor Regale, in care autorul se ocupa de universul operelor lui Andre Gide si Marcel Proust, pornind de la doua capitole din teza mea de doctorat, Dublul Narcis, dar am prelungit studiul tematizant al publicisticii si eseisticii lui N. Steinhardt in mai multe domenii conexe, incercand sa desprind acea viziune profund crestina care l-a animat de-a lungul intregii sale vieti, si care a dat suflet si spirit eseurilor despre scriitorii cei mai diversi din literatura universala sau din cea romana, titlul volumului fiind chiar o parafraza a unui eseu celebru, Secretul „Scrisorii pierdute”, publicat initial intr-o revista care aparea in strainatate, in revista Ethos, care aparea la Paris si era condusa de Virgil Ierunca, beneficiarul sau recipientul scrisorilor sale.

RECENZII