Sonete de metoc

Divulgata cu zgarcenie, abia in anii din urma, poezia lui Valentin Dan (. 1970) a atras atentia si a placut prin temeritatile ei lexicale si imagistice, prin fascinanta dinamica a ideilor si analogiilor insolite, prin infruntarea - mai degraba stoica decat tragica - a unei "transcendente goale" careia ii refuza resemnata complicitate, dar si prin elaborarea ei atenta si miiestrita, la care mai rar se ispitesc sau se incumeta poetii zilelor noastre: "ritmurile noi", rimele subtile (chiar cu riscul de a aluneca uneori in asonante), aliteratiile de un farmec aproape magic, dislocarile topice care duc limba - harismatica si mladioasa limba romana! pina la limitele tranzitivitatii ei expresive. Din toate acestea se isca frumusetea inefabila a unei aventuri poetice de o stranie originalitate, careia acest debut editorial tarziu, as zice "arghezian", nu-i este decat o indelung pritocita arvuna.

Razvan Codrescu

RECENZII