Stapana gastelor - Maria Antonietta Viero

„Gastele”, evident, intr-un asemenea context, fac aluzie la ceea ce scapa, ganduri, vise, oameni si evenimente: sunt tot ceea ce, la voia intamplarii, ca si „frunzulita fragila” din opera lui Leopardi inscrisa in titlul cartii precedente, este imprevizibil si inexpugnabil, reticentt la orice incercare a „stapanei” de a-i tine firul, de a-l controla. Si este logic, in fata acestei imposibilitati, sentimentul atroce, „spinii de frica” chiar, care metaforic asediaza si sfasie carne si inima ca sa se aseze cu sangele sau de cerneala pe hartie, in „donatia paginii”, intr-un depozit luminos de cuvinte, redat intr-un soi de gangureala silabisita ce-si amana pronuntarea explicita, aproape ca si cum ar amana si exorciza riscul explicit si complet al rostirii, aproape ca si cum ar „linisti lucrurile neintamplate” ca intrun interminabil priveghi in fata urgentei dramatice a durerii, cea proprie nu mai putin decat cea a alter ego-ului sau, care traieste „vag” „intre rasul si plansul” de fiecare zi. (Vincenzo Guarracino)

RECENZII