Taramul lioarelor. Biserici de lemn. Eseu - Adriana Craciun

Satul romanesc – Bihor

 

Uneori simtim ca trebuie sa ajungem intr-⁠un anumit loc. Nu stim exact de ce, dar facem tot posibilul sa ajungem acolo. Acest tip de sentiment l-am avut in legatura cu Oradea, cu Bihorul. Aici am cunoscut-o pe Doamna Witta Larcher zu Eißeg din Germania. In urma unei discutii cu Domnia Sa pe tema Romaniei vazuta de straini, am simtit ca pot sa fac ceva pentru a lumina imaginea tarii noastre.

Din interactiunile mele cu persoane din alte tari am aflat ca Romania este tara care si-a decapitat presedintele, tara in care nu se gaseste sapun si in care locuitorii rar se spala cu apa calda. Am fost intrebata in Franta daca parintii mei traiesc din culesul ciupercilor si al fructelor de padure. Aceeasi persoana care mi-a adresat aceasta intrebare a fost entuziasmata ca vine in Romania pentru a face o calatorie in secolul trecut. Anecdota sau nu, cineva imi spunea ca intr-o gara dintr-o tara a Uniunii Europene se putea citi mesajul „Stimati romani, va rugam, nu furati!” Fiul meu joaca un joc in retea cu participanti din mai multe tari. Cand se prezinta si spune ca este din Romania, de multe ori raspunsul este „ah, tigan!” Acestea sunt doar cateva exemple de stereotipuri umilitoare asociate cu romanii.

Ce mi-am propus sa fac mi s-a parut usor initial, dar nu este. Eu chiar am inceput o calatorie in timp in satul romanesc. Deoarece ideea a prins radacini in Bihor, am decis sa incep cu acest judet. Pe baza unui plan stabilit de Domnul profesor etnograf Craciun Parasca am demarat acest proiect al carui final nu il pot anticipa. De aceea am hotarat sa public materialul pe fragmente. Primul fragment este dedicat bisericilor de lemn din Bihor pentru a puncta conexiunea ancestrala a romanului cu divinul.