Contact: 0736.36.12.10 / 021.795.75.25

Viata dincolo de granita - Dorit Rabinyan

Viata dincolo de granita - Dorit Rabinyan
-5%
Preț: 33,20 lei
34,95 lei (-5,01%)
Disponibilitate: în stoc
Expediere estimată: Miercuri, 26 Feb. 2020
ISBN: 9789734665143
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 336
Categoria: Beletristica

DESCRIERE

Romanul Viata dincolo de granita, tulburatoarea poveste de dragoste a unei israeliene cu un palestinian, a atras inca de la aparitie atentia oficialitatilor israeliene. Mai multi profesori din Israel au propus introducerea cartii in programa scolara, insa, din pricina subiectului acesteia, Ministerul Educatiei a respins propunerea, invocind argumentul ca „relatiile intime dintre evrei si neevrei ameninta identitatea nationala”.
 
Intr-o zi friguroasa de toamna newyorkeza, tinara Liat il intilneste intimplator pe Hilmi. Ea e israeliana din Tel Aviv, iar el, palestinian nascut in Hebron. Acolo, in America, departe de conflictele dintre popoarele lor, dar si de soarele cald al Orientului, la care viseaza necontenit, cei doi se indragostesc unul de altul. Isi traiesc iubirea pe termen scurt intr-un timp suspendat si intr-un univers doar al lor, cu o inflacarare deznadajduita, stiind ca nu vor putea ramine impreuna. Din cind in cind, stereotipul etnic si umbra conflictului de acasa se strecoara intre ei. Dar cind Liat revine in Tel Aviv, cu sentimentul despartirii definitive, afla ca si Hilmi urmeaza sa se intoarca pentru o vreme acasa, in Ramallah. Dincolo de filonul autobiografic si de controversele politice pe care le-a declansat in Israel, Viata dincolo de granita este un roman de o mare complexitate psihologica despre forta nestavilita a iubirii, dar si despre prejudecatile ce caracterizeaza societatea contemporana.
 
„Iata o carte care m-a impresionat... Nici macar tragedia celor doua popoare nu umbreste povestea de dragoste din roman, construita cu eleganta, cu precizie, cu o remarcabila finete.” (Amos Oz)
 
Viata dincolo de granita a fost mai intii subiectul unor polemici si controverse indirjite, apoi un simbol al libertatii si progresului, dupa care, iata, a devenit un bestseller.” (The New York Times)
 
„Rabinyan este o scriitoare generoasa, iar la ea personajele sint mai importante decit orice altceva. E, evident, foarte meticuloasa, insa nimic din scrisul sau nu pare fortat, ceea ce o diferentiaza de autorii pentru care scrisul nu inseamna decit mestesug.” (Haaretz)
 

Dorit Rabinyan, prozatoare si scenarista israeliana, s-a nascut in 1972 in Kfar Saba, intr-o familie evreiasca emigrata din Iran. A debutat in 1995 cu romanul Mirese persane, care a obtinut Premiul Wiener in 1996 si Premiul Jewish Quarterly-Wingate in 1999, ulterior fiind tradus si publicat in spatiul occidental. De un succes similar s-a bucurat si urmatoarea sa carte, Nuntile noastre (1999). In 2014, Dorit Rabinyan a publicat romanul Viata dincolo de granita, al carui subiect este povestea de iubire dintre o tinara traducatoare israeliana si un pictor palestinian. Cartea, foarte apreciata de critica literara si cu un impact imediat la public, a primit, printre altele, Premiul Bernstein si Premiul Steimatzky pentru cea mai vinduta carte a anului. Dorit Rabinyan a mai scris un scenariu pentru cinematografie, Logodnicul lui Shuli, care a primit premiul Academiei de Cinematografie din Israel, si o carte pentru copii, Deci unde eram eu atunci?, aparuta in 2006. In prezent traieste in Tel Aviv.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.102 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.