Sari la conținut

Virginia Linul. Din inima satului, pe scena lumii - Camelia Sincraian Pop

Virginia Linul. Din inima satului, pe scena lumii - Camelia Sincraian Pop
PRP: 150,00 lei (-25%)
?
Preț: 112,50 lei
Diferență: 37,50 lei
Disponibilitate: în stoc
Livrare estimată: Joi, 2 Iul. 2026
ISBN: 9786303144160
Anul publicării: 2026
Pagini: 422
Format: 160x230
Categoria: Beletristica
Distribuie pe:

DESCRIERE

Prefata de Vasile Sebastian Dancu

Cuvinte de apreciere de Filofteia Pally si Doina Pana

Aceasta carte propune o intalnire esentiala intre creatia Virginiei Linul si lectura critica a Cameliei Sincraian Pop, intre forma si reflectie, intre traditie si modernitate asumata. Virginia Linul este un creator care nu recupereaza folclorul, ci il transforma. Ea lucreaza cu structurile lui profunde, cu ritmul, proportia si gravitatea formelor. Creatiile sale nu reproduc trecutul, ci il stilizeaza, il prelungesc intr-un prezent exigent, lipsit de nostalgie. Cartea Cameliei Sincraian Pop ofera cadrul necesar pentru intelegerea acestui demers. Este o monografie riguroasa, imbogatita de o analiza antropologica si de un biografism atent controlat, un volum care arata de ce traditia nu este decor si de ce modernitatea nu inseamna ruptura. Textul si ilustratiile bogate construiesc impreuna sensul. Nu este o carte care se rasfoieste grabit. Ea trebuie citita si privita cu atentie, fiindca este despre oameni vii, despre gesturi reale, despre o relatie vie cu memoria culturala: un volum despre responsabilitate, continuitate si forma. – Vasile Sebastian Dancu

Virginia Linul a inteles ca portul romanesc reprezinta emanatia esentei spiritualitatii, a sufletului nostru, deschis in fata celor care doresc sa-i simta pulsul, sa-i desluseasca si sa-i aprofundeze tainele cu vechime milenara, ca straiele populare ofera informatii precise despre modul de viata, conceptia si activitatile intemeietorilor nostri de neam, dar si despre puterea lor creatoare, credinta lor si modul ei de manifestare, altfel spus, el exprima reverberatia credintei stramosesti. – Filofteia Pally

O carte despre un om cu totul special care, prin talent, munca si daruire uriasa, a parcurs drumul de la mester popular la promotor al valorilor neamului romanesc: doctor in etnografie, creator de arta populara si de moda inspirata din arta populara, pedagog care insufla copiilor dragostea pentru portul popular romanesc si patriot care inscrie Romania in Cartea Recordurilor. Un om frumos la minte, trup si suflet, trimis de Dumnezeu ca o binecuvantare. – Doina Pana

O admir pe Virginia Linul si o iubesc, deopotriva, pentru ca face parte din galeria romanilor adevarati care adauga din lumina lor corolei de stralucire ce invaluie Romania atunci cand se daruieste lumii, unica si binecuvantata. Ea este ambasadoarea deplina a frumusetii, originalitatii si esteticii romanesti. Prin talentul si munca ei, Virginia Linul nu doar pastreaza vie traditia stramoseasca, ci o si inalta, facand-o sa lumineze din nou, mai stralucitor cu fiecare piesa de port traditional creata sau reinviata. O daruieste lumii spre imbucurare, o face testament de neam si tara, brand original, unic in lume. Prin talentul si credinta ei, Virginia Linul a reinviat portul popular romanesc, transformandu-l din mostenire in misiune. In Casa Costumului Popular din Salva, traditia devine arta vie, iar frumusetea autentica a Romaniei se deschide lumii. Virginia Linul este ambasadoarea neobosita a patrimoniului nostru cultural, o fauritoare de lumina si identitate.

Costumul popular ne identifica cu locul nasterii, cu pamantul stramosesc, este firul nevazut care ne leaga de radacini si de cine suntem cu adevarat. In trecut, femeile din satele noastre isi imaginau propriile modele, iar comunitatea le primea firesc, ca parte vie din identitatea ei. Astazi, eu duc mai departe acest mestesug cu responsabilitatea de a crea, de a inova si de a lasa traditia sa traiasca si sa se transforme prin creatie. Virginia Linul este initiatoarea si promotoarea unor momente de referinta in afirmarea identitatii noastre romanesti. Unul dintre aceste repere semnificative il constituie proiectul Ziua Nationala a Portului Traditional din Romania, demers care, cu sprijinul doamnei ministru Doina Pana, a fost consacrat oficial prin Legea nr. 102/2015 si este celebrat anual in a doua duminica a lunii mai.

Tot ca o incununare a eforturilor sale, in Ziua Nationala a Portului Traditional din Romania, din 14 mai 2017, la Nasaud, s-au stabilit doua recorduri mondiale, inscrise in Guinness World Records. Primul record a constat in reunirea celui mai mare numar de persoane (9. 643) imbracate in costum popular, iar cel de-al doilea in participarea celui mai mare numar de persoane (9. 506), prinse in jocul traditional Roata de la Runcu Salvei, la acest eveniment notabil.

Prin viziunea si rigoarea remarcabile, Virginia Linul a reusit sa transpuna traditia intr-un demers colectiv viu, configurand-o ca pe o forma contemporana de expresie a memoriei culturale. Creatiile si initiativele sale nu se limiteaza la conservarea patrimoniului cultural romanesc, ci contribuie activ la reinterpretarea si revitalizarea acestuia, facilitand o conexiune autentica intre trecut si prezent. Astfel, traditia devine nu doar un reper identitar, ci si un spatiu dinamic de dialog si continuitate culturala. – Camelia Sincraian Pop

Traditia nu trebuie inghetata, ci traita si reinventata, pentru ca folclorul incremenit isi pierde puterea de a inspira. Costumul popular trebuie purtat ca sa aiba viata. Iar prin el, noi, ca popor, ne ducem mai departe povestea unica in lume. – Virginia Linul
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.

Meniu de accesibilitate