Multi dintre artistii insirati mai sus si care imi sunt idoli nu au trait in epoca "selfie" si totusi "fotografiile" simtirii lor, chiar daca prea sepia pentru unele gusturi, sunt inca foarte clare, pline de patima, de disperare, de iubire, de revolta, de suferinta, de inteligenta, de melancolie, de filosofie, de inaltime dar peste toate raman frumoase din mereu in mereu. Tehnologia lor nu era iPhonul si camera cu "n"-spe mii de pixeli ci calimara cu cerneala si chitara de lemn. Fundalul nu le era asigurat de nicio atractie turistica mediatizata ci de foaia alba de hartie.

Avantajul e clar de partea internetului si al aplicatiilor pentru orice, al butoanelor pentru tot, al vacantelor exotice, al masinii 4x4, al dietelor vegane, al terapiei psihologice, al orelor de yoga si tot asa, avantajul e clar de partea noastra, a celor de azi. Se cuvine asadar o intrebare retorica: Atunci cum de nici eu, omul modern, exact ca si Eminescu, nu credeam sa-nvat a muri vreodata? Cum de si eu, homo ultra-tehnologicus, ma trezesc adeseori implorand nepasarea sa-mi redea linistea?

Va invit asadar cu drag, impreuna cu versurile si cantecele mele, intr-o calatorie interioara care, desi personala, sunt convins ca multi se vor recunoaste in ea.

Suntem diferiti caracterologic, mental, emotional, spiritual, interpretam diferit viata dar drumul e mereu acelasi. In calatoria de la nastere la moarte toti iubim si inselam, toti speram si tradam, toti construim si daramam, toti suntem oameni.

Cu speranta ca va pot aduce un zambet si o lacrima prin cantecele mele va doresc tuturor sa fiti iubiti dar mai ales sa aveti sufletul usor. Ovidiu Niculescu