Ciuleandra - Liviu Rebreanu

Al. Protopopescu afirma, in volumul Romanul psihologic romanesc, ca dimensiunea fundamentala a operei lui Rebreanu este tragicul. Privit din aceasta perspectiva, Ciuleandra se impune, prin tema abordata, prin debutul sau abrupt si violent, dar mai ales prin evolutia dramatica a personajului principal, drept unul dintre cele mai tensionate si mai profund tragice romane ale scriitorului.

Tema, dupa cum avea sa marturiseasca Rebreanu mai tarziu, l-a preocupat cu mult dinainte de nasterea acestei opere ce avea sa fie tradusa in mai multe limbi si ecranizata in mod exceptional de Sergiu Nicolaescu in anul 1985, intr-o productie ce i-a avut in rolurile principale pe  Stefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Ritiu si Anca Szönyi. In 1927, anul publicarii romanului, Liviu Rebreanu marturisea ca abordase tema cu 15 ani inainte intr-o nuvela nepublicata, intitulata Nebunul, care fusese inspirata de un fapt real.

Liviu Rebreanu (1885–1944) s-a nascut la Tarlisua, in Transilvania, fiind al doilea dintre cei treisprezece copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai Diuganu. A studiat la Maieru, unde i-a fost profesor chiar tatal sau, Nasaud si Bistrita, urmand ulterior Scoala Militara de la Sopron si Academia Militara din Budapesta. A lucrat o perioada ca ofiter in armata austro-ungara, dar in 1908 a renuntat la cariera militara, iar in anul urmator a trecut clandestin in Romania si s-a stabilit la Bucuresti, unde avea sa-si construiasca treptat cariera literara si jurnalistica.

Consacrarea sa ca scriitor a venit odata cu romanul Ion (1920), opera fundamentala a literaturii romane moderne, pentru care a primit Premiul Academiei Romane. Au urmat romane precum Padurea spanzuratilor, Ciuleandra si Rascoala, prin care Rebreanu a construit personaje puternice si a explorat teme precum obsesia, iubirea, conflictul social, vinovatia si drama interioara.

Implicat activ in viata culturala, a condus Teatrul National din Bucuresti si a fost presedintele Societatii Scriitorilor Romani. A devenit membru titular al Academiei Romane in 1939. A murit in 1944, la Valea Mare, lasand in urma o opera care a contribuit decisiv la maturizarea romanului romanesc.

Ciuleandra urmareste degradarea psihica a lui Puiu Faranga dupa uciderea sotiei sale, explorand conflictul dintre ereditate, vinovatie si nebunie. Prin analiza profunda a constiintei protagonistului, Liviu Rebreanu evidentiaza efectele psihologice ale crimei si destramarea treptata a echilibrului sau mintal.

George Calinescu rezuma in „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent” drama din Ciuleandra astfel:

„Puiu Faranga e odrasla unui boier de vita veche, purtand in sangele sau oboseala generatiilor trecute. Familia lui Faranga, tatal, matusa, e infatisata in linii naiv incarcate (protocol, vorbirea limbii franceze, politeta exagerata) si probabil nu intentional, ci din lipsa unei perceptii adecvate. Puiu se naste cu instincte criminale, repetand oarecum cazul lui Lantier din La bête humaine de Zola. Ca sa primeneasca sangele familiei, Faranga tatal a cules de la tara o fata sanatoasa, Madalina, pe care a crescut-o aristocratic in vederea casatoriei cu Puiu. Insa Puiu o sugruma fara motiv. Familia il interneaza intr-un sanatoriu, sperand sa obtina din complezenta un certificat de iresponsabilitate. Insa Puiu este chiar un nebun. Materia romanului o formeaza aceasta trecere treptata de la logica aparent normala la conduita si tinuta dementiala.”

Asadar, Ciuleandra este drama lui Puiu Faranga, un tanar provenit dintr-o familie aristocratica, care isi ucide sotia, pe Madalina, fara un motiv aparent. Pentru a-l feri de consecintele juridice ale faptei, tatal sau il interneaza intr-un sanatoriu, sperand ca acesta sa fie declarat iresponsabil. Izolarea si observatia medicala declanseaza insa rememorarea trecutului, a relatiei cu Madalina si a imprejurarilor crimei. Sub supravegherea doctorului Ursu, Puiu ajunge treptat sa-si dezvaluie conflictele interioare, obsesiile si pulsiunile reprimate, iar procesul de investigare psihologica surprinde degradarea progresiva a echilibrului sau mintal, pana la transformarea sa intr-un caz de nebunie evidenta.

Titlul romanului, Ciuleandra, face trimitere la un dans popular din Muntenia, caracterizat printr-un ritm alert si progresiv, alegerea sa avand o puternica valoare simbolica. In timpul dansului, participantii se lasa cuprinsi de o stare de exaltare, abandonandu-se ritmului si traind experienta pana la limita rezistentei fizice si psihice. Prin dinamica sa ametitoare, Ciuleandra devine un simbol al pierderii controlului, al pasiunii dezlantuite si al alunecarii treptate spre nebunie. Astfel, titlul anticipeaza drama psihologica a protagonistului si sugereaza degradarea sa mintala.

RECENZII