Sintagma educatie interculturala se regaseste astazi in multe discursuri care au mai mult sau mai putin tangenta cu domeniul educativ. Schimbarile permanente, migrarea fortei de munca, dorinta oamenilor de a-si continua studiile in alte tari, posibilitatea de a calatori mult mai usor dintr-o tara in alta sunt elemente care au constituit si constituie facilitarea accesului spre alte culturi. Lectura despre alte civilizatii si culturi a existat si a fascinat oamenii dintotdeauna. Contactul direct cu acestea este mult mai usor de realizat astazi, dar implica si o adaptare reala la tot ce inseamna altul, la caracteristicile alteritatii si la modul de interactiune care sa faciliteze o comunicare reala intre oameni.

Educatia interculturala este parte integranta a societatii in care traim si se incearca, cel putin in Romania, sa devina o parte importanta a educatiei formale. Bineinteles ca nonformalul este mult mai ancorat in promovarea diversitatii si a comunicarii reale cu celalalt, dar si educatia formala poate sa isi diversifice metodele de prezentare si promovare ale interculturalitatii.

Interculturalul nu poate decat sa fie parte a vietii noastre de zi cu zi, prin contactul cu elevi si studenti de alte nationalitati, prin contactul cu oameni cu dizabilitati, prin libertatea de manifestare a preferintelor sexuale, prin munca alaturi de oameni diferiti ca etnie, gen, cultura. Intreaga societate este a interculturalitatii. Asa cum spune Teresa Aguado: „Familiile noastre si scolile, comunitatile si orasele, colectivitatile in care traim, toate au fost afectate de diversitatea in crestere care exista in lume, o diversitate caracterizata de cresterea emigrarilor, de globalizare si de conflicte”. (Aguado, 2003, Prolog).