Empatie - Moraru Ana-Maria
DESCRIERE
Cu un accent aparent biografic, derulând imagini într-o manieră uşor confesivă, poeziile prinse de Ana-Maria Moraru în volumul Empatie, etalează cu predilecţie, o temă aflată pe firmamentul liricii feminine (şi nu numai) din toate timpurile: iubirea. Accesorizată cu regrete si neîmpliniri, dublată de utopia unei existenţe perfecte în doi, autoarea, încearcă să-i vorbească prin poezie, omului drag, despre toate frământările şi aşteptările ei.
Primul grupaj, Pe aripile iubirii, ne întâmplină fără prea multe artificii stilistice, reflectând printr-o simplitate adolescentină iubirea ascunsă. Versuri ca “De-aș mai trăi o viață, doar o viață, / icoana mea de-ar fi în ea să-mi fii, / un drum de tine-alături aș alege / și tot pe tine pașnic te-aș iubi./“desconspiră, cititorului pasionat de poezie, arderile din spatele preocupărilor lirice ale Anei-Maria Moraru. Fiecare poezie va ridica vălul de pe o poveste de dragoste misterioasă şi apăsătoare, mustind de întrebări retorice, pe care scrie cu litere mari Interzis: O viață te-am ascuns în piept / iubind fără-ncetare, / Și-n timp ce mă topesc de dor / tu te renaști în soare. // Blestem mi-ai fost și dar divin / apus și dimineață, / Și-n timp ce mă frământ de dor, / tu te trezești la viață. Al doilea grupaj, Petale de suflet, stilizează momente din viaţa autoarei: copilăria, plecarea din România, dorul de părinţi şi de cei care nu mai sunt.
Luat ca întreg volumul îngroaşă cu succes rândurile nevinovatelor declaraţii de devotament şi afecţiune, către un el absent, cu un fir narativ uşor de urmărit. În altă ordine de idei, se poate observa că volumul Empatie are poezii în care prozodia, vitală versului clasic, este bine stăpânită, dar şi poezii, puţine ce-i drept, în care ritmul ar putea fi îmbunătăţit prin evitarea folosirii versurilor care au în componenţă mai mult de 19 sau 20 silabe. Îmi place să spun şi voi susţine întotdeauna ideea că omului trebuie să-i stea bine în cuvintele lui, că frumuseţea lucrurilor simple vine din imperfecţiuni şi fragilitate, că prea multă maturitate studiată viciază sunetul interior al cuvintelor scrise. De aceea, autenticitatea Anei-Maria Moraru este dată nu numai de candoarea exprimării, cât şi de asumarea prezentului: Nemângâiați în trista existență, / uităm pe cei rămași să-i alintăm, / Tot căutând pe alții să-i întoarcem, / în suferinți și dor ne cufundăm.//
Închei cu convingerea că diversitatea tematicilor abordate, însoţite de un accent pus mai mult pe muzicalitate decât pe rimă, care să păstreze totuşi amprenta emoţională care o caracterizează, vor face din Ana Maria Moraru o autoare căutată de cititori şi totodată o poetesă, cu un frumos discurs poetic, îndreptăţită să primească un loc bine definit printre autorii de gen.
Mioara Băluţă
Categorii librarie online
-Edituri /Promotii
-Cărţi noi
-- 39,92 leiPRP: 49,90 lei (-20%)
- 39,92 leiPRP: 49,90 lei (-20%)
- 22,49 leiPRP: 29,99 lei (-25,01%)
Promoţii
-- 39,92 leiPRP: 49,90 lei (-20%)
- 39,92 leiPRP: 49,90 lei (-20%)
- 22,49 leiPRP: 29,99 lei (-25,01%)
RECENZII