Erezie si neoreligiozitate. Volumul 2 - Gheorghe Istodor

 Neoreligiozitatea o decriptam pe doua coordonate: fie ca pe o exigenta postmoderna cu caracter constrangator, fie ca pe o incercare de impunere subliminala a recunoasterii falsei religiozitatii, ca fiind religiozitate autentica, de tip nou, mai compatibila cu modernitatea si cu post-modernitatea. Omul este pus, asadar, in fata unei dileme cu consecinte de ordin soteriologic: 1) perspectiva de a fi in unitatea comuniunii cu Dumnezeu, aici si pentru vesnicie, si 2) perspectiva de a peregrina in cautarea unui iluzoriu „dumnezeu”, legitimand disolutia devenirii religioase, in numele lui Dumnezeu. Biserica si secta sau erezia raman doua realitati antagonice. Comportamentul eretic sau sectar al omului se explica prin capacitatea si posibilitatea omului (dupa cadere) de a se desparti de Dumnezeu si de Biserica Sa; este vorba de o manifestare specifica mintii intunecate si pervertite de pacat, care-l deturneaza pe om din comuniunea cu Dumnezeu. Facem prezicerea ca Parintii Bisericii faceau o distinctie intre minte si ratiune, prin minte intelegandu-se starea vederii lui Dumnezeu. Insa, pacatul stramosesc a dus la amestecarea mintii cu ratiunea, cu patimile si cu lumea (Autorul). 

RECENZII