Fluturele Monarh - Leonida Ivel

“Doamne! Aripile, mai deştepte decât mine, îşi reiau lucrul firesc, iar eu îmi reiau plutirea. După ce pericolul dispare şi-mi mai trag sufletul, mă gândesc că e mai bine să las aripile să-şi facă treaba, iar eu să mă bucur de avantajele noii mele stări. Şi asta, deoarece fără doar şi poate este foarte plăcut să zbor. Este chiar mai plăcut decât în visele mele de copil, când mă închipuiam aviator sau cosmonaut”... Undeva în București, o fată privește cu neputință zbuciumul iubitului ei prins într-un coșmar. În altă parte a lumii și în alte timpuri, un general de armată se îndrăgostește de fiica Șahinșahului. Iar în Japonia, un samurai se lasă vrăjit de ochii verzi ai unei gheișe. Ce legătură este între aceste povești de dragoste? Romanul “Fluturele Monarh” este o pledoarie pentru dragoste între EL și EA - chipuri diferite, roluri diferite, perioade de timp diferite, între împliniri și neîmpliniri, bucurii și drame, gânduri, căutări și răspunsuri. “Încep să mișc încet și cu grijă din aripi, ca să nu se repete necazurile de prima dată, dar nu, răspund bine la comenzi, după care mă poartă firesc spre cerul înalt, cer care face parte de acum și el din noua mea lume. Obișnuința gesturilor nu mă duce însă în banal, căci ochii mei scormonesc nerăbdători cerul, în căutarea „covorului fermecat”. Iată-l!, în fața ochilor apărând curcubeul „meu”. Pot să zic chiar așa... „curcubeul meu”, având drept de unică folosință și nu întârzii să aplic regula primului venit, așezându-mă fără fasoane pe una din benzile colorate”...