In palaria tatalui meu - Gheorghe Vidican

„De cele mai multe ori, poetul emite enunturi, configurand un puzzle fara desen, cu aspecte disparate in simultaneitate. Acestea depasesc limitele mediocrei ratiuni, iesind in absurd. Or, Eugen Ionescu ne invata ca absurdul ne pune serios pe ganduri.
Poetul destructureaza lumea formala, decupeaza crampeie, portiuni, apoi reconstruieste, alaturandu-le dupa criterii proprii, invatandu-ne un nou limbaj. Realitatea lui Vidican este de o varietate fara limite, aflata mereu in miscare, permutand termenii intre ei, realizand adevarate paradigme lirice, intr-un univers liric variabil in curgerea lui, exista si elemente constante, anumiti termeni, simboluri, laitmotive. Amintit repetat, alfabetul Braille ne sugereaza ca metoda scriitorului este de transfer in alt cod, asa cum se intampla cu nevazatorii care atribuie noi competente limbajului, provocand o rivalitate intre spus si nespus (care este un alt fel de spus), intre vazut si nevazut (care este...). Orice poate intra in poezie, toate cuvintele, toate imaginile, toate ideile, pentru ca totul are vocatie lirica, adica orfica. Unele versuri sunt aforistice, altele metaforice, altele emit asertiuni morale, altele comenteaza viata publica, altele recurg la memorie, altele desemantizeaza, pur si simplu, mesajul, derulandu-se sincopat, fragmentat, intr-un orizont sisific, spre nesfarsit.

Gheorghe Vidican este un poet special, aparte in lirica de azi, cu un aflux de imaginar impresionant, descoperind neobosit, cu voluptate, noi posibilitati estetice ale unei limbi eliberate de canoanele coerentei."

Paul ARETZU

RECENZII