Inima e o suprafata care se curata singura - Tiutiu Bogdan

/pocket #12
Sa ne asezam in proximitatea inteligentei blande din spatiile-reticulatie ale acestei carti-concept. Vocea stranie si induiosata ne deplaseaza intre paradoxuri de regnuri/registre utopic-distopice, savurandu-si, ca un ascet intraplanetar, precizia deplasarilor. O ecologie a afectului transpare aici, o adevarata ontologie a lentorii transforma nostalgia in pretext co-creativ, cand ultimatumul planetei ajunge nevoie grava de responsabilizare politic-poetica. Si cat loc de ratacire empatica ne lasa autorul: in concretul acesta post-biologic, am regasit fantoma lui W. S. Merwin, sub isonul aievea al lui Hildegard din Bingen. O plimbare urgenta in fragilitate si reconstructie!
Cosmina Morosan

Simt ca am asteptat multa vreme cartea asta, ca s-a intrezarit uneori in poemele altora, cautand in van more like this, ca mi-am dorit s-o dau asa in propriile versuri (un ceai de podbal pls, fiindca spun asta cu oftica!), ca e o dementa incantata si decantata deopotriva in petrichor si psithurism; ca, desi am asteptat-o, nu eram pregatit pentru ea. Tesand lore de roman prin luminisuri de viniete lirice, inaltandu-se deasupra pasarilor-eidolon si reverberand din cupola fragila a domului geodezic, in glasul acestui volum – deopotriva profetie si avertisment – natura umana si umanitatea fata de natura converg pentru o clipa, asa cum e posibil doar prea tarziu, in pragul extinctiei,
„si clipa aceea/ ma sfasie“.
Florentin Popa

RECENZII