Ispite - Nicoleta Tudor

Te invadeaza pur si simplu cu neobosite insomnii, cu verbe indelung cautate, cu noi sau vechi acorduri pe care le credeai uitate, cu gesturi sovaitoare sau nesabuite, cu stari de visare sau neliniste aproape ca un montagnes russes, cu flori nestiute si cu metafore strasnice care-ti rasar in cele mai (aparent) nepotrivite momente si atunci trebuie sa te supui ca nu cumva capricioasa Muza sa se razgandeasca. Iti va cere mult dar daca nu ii nesocotesti menirea iti poate darui infinit.

Iar daca ai si un strop noroc (ii) poti ramane vesnic indragostit…

Anul acesta sub atatea ploi de ciresar, mi-am dat seama ca le-am facut Ispitelor o nedreptate, asa ca m-am intors cu emotie catre prima iubire: Versul alb. Le-am asezat (neintamplator) intre flori si le redau lumi(ni)i cu bucuria celui care scrie „dintodeanuna”, stiindu-se norocos.

in mine sunt doine ce curg

din valuri mai vechi decat marea…

RECENZII