Contact: 0736.36.12.10 / 021.795.75.25

Parteneriat scoala-familie. Organizarea activitatilor de dirigentie si comunicarea cu familiile elevilor - Maricica Danuta (Bitca) Bunghez

Parteneriat scoala-familie. Organizarea activitatilor de dirigentie si comunicarea cu familiile elevilor - Maricica Danuta (Bitca) Bunghez
-5%
Preț: 23,75 lei
25,00 lei (-5%)
Disponibilitate: în stoc
Expediere estimată: Vineri, 27 Noi. 2020
ISBN: 9786062602253
Anul publicării: 2015
Pagini: 160
Categoria: Stiinte
Activitatea S.C. Grup Editorial DZC S.R.L. se desfasoara in conditii normale cu respectarea recomandarilor Ministerului Sanatatii pentru prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19).

DESCRIERE

Scoala actuala traverseaza o criza de identitate careia i se asociaza numeroase critici referitoare la functionarea sa. Aceasta situatie este generata de numeroasele provocari cu care sunt confruntate sistemele educationale care functioneaza intr-un spatiu dominat de incertitudini. Interesul crescand pentru scoala si pentru calitatea activitatii educationale determina dezbateri numeroase soldate, adesea, cu formularea unor solutii pentru ameliorarea functionala a institutiei scolare. Una dintre solutiile avansate in aceasta privinta este dezvoltarea parteneriatului scolii cu comunitatea locala. Scoala constituie nu doar un reper cultural pentru comunitate ci si un reper de coagulare a comunitatii in jurul unor valori de dezvoltare.

Conceptul de comunitate are o lunga istorie, contributii teoretice importante avand sociologi precum Ferdinand Tonnies, Emile Durkheim, Georg Simmel, Max Weber, s. a.. La noi in tara, contributia cea mai importanta a realizat-o Dimitrie Gusti, initiatorul cercetarilor etnografice privind comunitatile locale. In spatiul educational romanesc cercetarile sistematice privind parteneriatul dintre scoala si comunitate sunt rare. Cele mai multe dintre cercetari sunt focalizate pe analiza relatiei traditionale dintre scoala si familie dar nu familia in general ci familia care are copii la scoala. Aceasta relatie face parte din ceea ce putem numi parteneriatul scoala – comunitate, intrucat familia este una dintre componentele fundamentale ale oricarei comunitati umane.

Lucrarea pe care ne-o propune doamna profesoara Bitca Maricica Danuta, intitulata„Parteneriat scoala-familie. Organizarea activitatilor de dirigentie si comunicarea cu familiile elevilor” ne propune o deplasare de la relatia scoala-familie la cea de parteneriat. Chiar daca demonstratia acestei treceri nu este completa, este un bun inceput. Scoala si familia trebuie sa functioneze in parteneriat. Relatia este discontinua, parteneriatul este continuu. Parteneriatul dintre scoala si familie poate constitui baza pe care sa se dezvolte un parteneriat mai extins intre scoala si comunitate.

Nu voi dezvalui aici continutul, altfel interesant, al lucrarii, lasand cititorului placerea de a-l descoperi si de a-l aprecia. Voi mentiona doar cateva aspecte.

Autoarea prezinta intr-o maniera sintetica principalele evolutii ale scolii actuale ca si cele ale familiei contemporane analizand masura in care acestea afecteaza educatia elevilor, formarea personalitatii acestora, nu doar in plan cognitiv ci, mai ales, in plan social, al comportamentelor sociale, domeniu in care atat scoala cat si familia au dificultati si sunt deficitare.

Semnalam, de asemenea, abordarea dirigentiei ca modalitate de a dezvolta un parteneriat educational autentic cu familiile elevilor. Este evitata astfel perspectiva formal-administrativa referitoare la dirigentie.

Autoarea a incercat sa ofere consistenta punctelor de vedere teoretice prezentate in lucrare, printr-o cercetare intreprinsa, ale carei rezultate pot fi convertite in solutii de ameliorare a activitatii educationale. Cand asemenea incercari sunt realizate de oameni care lucreaza zi de zi cu elevii si familiile acestora, este cu atat mai interesant si mai autentic. De aceea, recomand cu caldura cititorilor (fie ei profesori sau parinti si poate nu numai) aceasta contributie la dezvoltarea parteneriatului dintre scoala si familie.

Prof. univ. dr. Emil Paun

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.096 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.