Plledoarie pentru nuante - Marina Dumitrescu

Desi premisele sunt clare, nimeni nu e scutit de banala confuzie intre criteriu si capriciu. Dimpotriva, alunecarea dinspre unul spre celalalt este insidioasa si are loc pe terenul fragezit de narcisism. Cele mai riguroase si principiale persoane cad, cel putin la un moment dat, in mreaja impresiei ca toate argumentele sunt de partea lor, fara ca vreo justificare suplimentara sa fie necesara. „A avea dreptate” este, atunci, deviza orbitoare care face zid in fata bunuluisimt, a blandetii, a rabdarii. De fapt, a inteligentei. Si ce va face, mai departe, omul astfel autoconvins? Isi va savura, bineinteles, prestanta punctului de vedere, fara a genera nimic mai bun, dincolo de acesta. Chiar daca nu sare in ochi, pasiunea pentru criterii, cat mai bine definite si descrise, constituie puntea dinspre egolatrie spre altruism. Prin mijlocirea lor, eul discretionar se lasa (in)locuit de aspiratia catre o relatie ameliorata cu lumea inconjuratoare, facand posibila, in acelasi timp, cresterea exigentelor pe care insasi viata le are de la el, ca „ucenic” meritoriu. Dar sa nu trecem cu vederea devierea simetrica. La fel de vicleana se dovedeste caderea in prejudecata, prin sclerozarea criteriului. Fixarea acestuia in stereotipuri neglijate ii anuleaza supletea, croind fagas unor consecinte diametral opuse bunelor intentii initiale. Radicalizarea poate impinge o minte oricat de elevata de la argument la slogan, in detrimentul moderatiei – ca factor-cheie al unui demers constructiv. In toate cazurile, proba timpului si testul realitatii au ultimul cuvant de spus in ceea ce priveste calitatea sistemului de repere.

RECENZII