Tarancuta de la Dunare - Felicia Truffier

„Venind dinspre Carpati, crivatul cumplit spulbera zapada pe strada pustie a satului nostru, Bozovici. Numit astfel datorita unei plante care crestea din belsug prin imprejurimi, bozul, sau poate mai degraba dupa numele primului lui proprietar, un anume Lazar de Bozovici sau Lazar Almajanul, fost om de incredere al regelui Matei Corvin. Satucul nostru, situat in Banat, deasupra confluentei a doua rauri, Nera si Nimis, se bucura, in general, de un climat foarte placut. Anul acela insa, precum si ceilalti care au urmat, au facut exceptie de la regula. Infrigurati, ne adunam cu totii in jurul sobei de faianta alba, ale carei flacari luminau incaperea, desenand pe pereti umbre infricosatoare.... In acele momente de groaza, instinctele noastre erau atat de ascutite, incat puteam auzi pana si zgomotul fin al fulgilor de zapada lipiti pe geamul inghetat al casei noastre. Pe vremea aceea, la tara, totul ne parea asa de ingrozitor, deoarece, conform unei credinte populare, foarte inradacinate in mintea noastra, fiecare element al naturii exprima o forta buna sau rea, in functie de ce ne aducea: incurajare sau, dimpotriva, teama. Astfel, timpul prost nu putea fi decat opera unui element rau, precum cel frumos era orchestrat de cel bun.” (Felicia Truffier)