Edituri /Promotii
-Trilogia Stiintelor: orizonturi in expansiune - Mircea Oprita

DESCRIERE
„Adunate in trei volume succesive, iar de acum inainte intr-o trilogie (editie omnibus), textele de felul celor ce iau ca tema ori pretext fapte, evenimente ori figuri din evolutiile stiintifice ale contemporaneitatii – si chiar ale momentului imediat actual, uneori – se constituie intr-un corpus unde vecinatatea lor este bine structurata intr-o constructie ce vadeste priceperea intr-ale arhitecturilor livresti a editorului care a fost scriitorul, pentru multa vreme.
Orizonturi in expansiune (cu supratitlul Trilogia stiintelor pentru editia de fata) este titlul intregului, dar, totodata, imi pare a fi si marca timpului in care traim.
Noul imperialism, de asta data al cunoasterii, nici nu este atat de nou, el caracterizand, probabil, intreaga devenire a omului. Cu siguranta insa ca impresia noutatii lui provine din modificarea spectaculoasa a vitezei cu care expansiunea catre noi zone de tatonare, intelegere si exploatare in folosul inaintarii in tainele vietii si ale cosmosului s-a accentuat dramatic in ultimele decenii, indreptatind tot mai mult denumirea de aventura.”
Ovidiu Pecican
Cărţi noi
-- 39,00 lei
- 49,00 lei
- 39,00 lei
Promoţii
-- 31,39 leiPRP: 43,00 lei (-27%)
- 55,25 leiPRP: 65,00 lei (-15%)
- 50,91 leiPRP: 59,90 lei (-15,01%)

















RECENZII