Arhimandritul Roman Braga - Zoe Dumitrescu-Busulenga

Am invatat, cu trecerea anilor, ca intalnirile nu sunt intamplatoare, ca punerea fata in fata a oamenilor nu tine decat foarte putin de vointa lor si ca o anume rabdare a asteptarii poate fi rasplatita, oricat de tarziu, cu vederea a ceea ce ar parea imposibil. Cand, prin anii 70, venerabila maicuta Benedicta Braga imivorbea, in chilia Prea Cuviosiei sale de la Varatec, despre Arhimandritul RomanBraga, aflat pe atunci in Statele Unite, Parintele mi se parea un personaj de povestire hagiografica. Atata durere razbatea din spusele maicutei despre suferintele grozave indurate de fratele sau mai mic in inchisoare, apoi de incercarile grele prin care trecuse in Mato Groso si care-i zdruncinasera amarnic sanatatea, incat ma copleseau si pe mine tristetea si o mila nesfarsita fata de calugarul de departe. Mi-l inchipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoana bizantina. Si nu doream altceva decat ca maicuta Benedicta sa apuce sa-si mai vada o data fratele inaintea sfarsitului, ca sa-si aline dorul si durerea.
Zoe Dumitrescu-Busulenga