Mara - Ioan Slavici

„Cel mai bun roman romanesc inainte de Ion”, dupa cum aprecia criticul Serban Cioculescu, a fost publicat initial in revista „Vatra”, in anul1894, si a aparut sub forma de volum mai tarziu, in cursul anului 1906. Apartinand categoriei bildungsroman prin natura tematicii abordate, formarea si maturizarea copiilor Marei, respectiv initierea lor in greutatile vietii, romanul a fost considerat „aproape o capodopera” de criticul George Calinescu datorita artei cu care Slavici reda detaliile si a fortei cu care acesta construieste ansamblul epic.
Desi titlul romanului este „Mara”, impresia generala este ca in centrul actiunii se afla Persida, fiica acesteia, si Natl, baiatul macelarului Hubar, a caror poveste de dragoste capata accente dramatice, intrucat se situeaza dincolo de convenientele sociale ale vremii.
Ioan Slavici (1848–1925) este una dintre personalitatile fundamentale ale literaturii romane din secolul al XIX-lea, fiind considerat „parintele nuvelei romanesti” si un fin observator al lumii rurale transilvanene.
Slavici a fost un important membru corespondent al Academiei Romane si unul dintre cei mai importanti prozatori, jurnalisti si pedagogi romani, participand activ la viata culturala si politica a epocii.
Prin nuvelele sale, prin romanul „Mara” si prin bogata lui activitate jurnalistica si pedagogica, el a contribuit decisiv la maturizarea literaturii romane si la afirmarea unei proze autentice, ancorate in realitatea sociala a epocii.
Actiunea romanului „Mara” se petrece in imprejurimile Aradului – bine cunoscute autorului originar din aceste locuri – mai exact intre localitatile Radna, Lipova si Arad, mutandu-se episodic si la Viena si Budapesta, pe care autorul le cunoaste din vremea studiilor. In ceea ce priveste reperele temporale, autorul ne ofera ca reper procesul de unificare a Italiei, in care Garibaldi a jucat un rol important in anii 1860.
Fin observator al societatii transilvanene, Ioan Slavici surprinde in acest roman, spre deosebire de nuvelele sale in care se opreste mai mult asupra lumii satului, „mica burghezie“, dupa cum spunea Nicolae Iorga, personajele fiind preponderent targoveti, breslasi si negustori, dar si preoti, maicute si invatatori.
Insasi Mara este un tip de femeie puternica si intreprinzatoare, o vaduva dornica sa stranga bani si sa-si creasca averea prin afaceri, nu intamplator a fost numita de criticul Nicolae Manolescu „prima femeie capitalist din literatura noastra”. Iubirea pentru bani ii domina relatiile si actiunile, riscand insa sa ii pericliteze legaturile sociale si afective.
Mara nu este preocupata doar sa castige bani, fiind foarte prevazatoare totodata, se gandeste la viitor, punand bani deoparte pentru copiii ei in ciorapi. Ea strange bani din arenda podului, din afacerea cu padurea, si chiar si din camete, dar cand vine vorba sa scoata bani pentru rascumpararea lui Trica, nu se indura, iar cand vine vremea sa ii dea zestrea Persidei, cu greu se hotaraste cat sa „rupa” din banetul pe care-l stransese: „Era destul sa-i dea treizeci, douazeci si cinci ori douazeci de mii. Ceilalti tot ai ei raman, dar sunt mai bine pastrati.”
Vaduva fiind, Mara trateaza cu maxima responsabilitate viitorul copiilor ei, Persida si Trica, stiind ca numai pe ea o au si se ocupa totodata si de educatia lor. Pe Persida o da la manastire la calugarite, iar pe Trica il face ucenic la Bocioaca, vrand sa-l faca cojocar.
In timp ce viata Marei, condusa de reguli si obiective clare, se desfasoara liniar, viata celor doi copii ai ei nu va respecta aceeasi ordine, alegerile acestora fiind dictate mai putin de regulile stricte ale societatii si mai mult de puternice porniri interioare care tind adesea sa ignore convenientele.
Persida, are de ales intre teologul Codreanu care o iubeste sincer si Natl, fiul macelarului bogat Bocioaca, de alta confesiune. Alegerea celui de-al doilea, ii va complica mult viata, dar Persida va ramane statornica in alegerea facuta. Urmarim astfel evolutia dragostei lor din momentul in care Persida simte „ca nu mai poate sa fie ceea ce a fost“, pana la casatoria lor fara invoirea parintilor, fuga la Viena, si reintoarcerea si asezarea in randul colectivitatii, potrivit traditiei.
In paralel, Trica, refuza sa faca compromisuri morale, si in ciuda faptului ca o duce bine in familia lui Bocioaca unde practica cojocaria, refuza o legatura cu sotia acestuia preferand sa plece pe front. Mara, pe de alta parte, ar prefera ca Trica sa se incurce mai degraba cu sotia lui Bocioaca decat sa scoata bani de la ciorap pentru rascumparare: „Daca te vei incurca, atata paguba! Ce pierzi? Nu e rusinea mea, nici a ta ci a ei! Vorba e sa nu-ti umble gura.“
Finalul romanului este unul moralizator, autorul evidentiind greselile nereparate care ne urmaresc pe tot parcursul vietii si pe care trebuie sa le platim pana la urma. Astfel, Bandi, copilul nelegitim al lui Bocioaca, pe care acesta incearca sa-l reabiliteze si sa-l integreze social, isi ucide tatal intr-un final dramatic si neasteptat, care inlocuieste ceea ce ar fi putut fi un happy-end.

RECENZII