Melpomene - Constantin Ieremia

„Imn lui Eminescu

Adoarme la sanu-ti marea-nspumata

Tu insuti dormi, intreaga fire repaosa cu tine

Tacutele talazuri spre tine lin se poarta,

A spumei clocotire pe trist mormant sa-nchine.

Incremeniti zac codrii, cernita a lor limba

Se pierd in susurare izvoarele, ce trist!

Nu se mai lasa-n cale, adancul nu si-l schimba

S-asculte glasuirea chipesului artist.

In cer o stea se stinge si ceriul dimpreuna

Vibreaza ei asemeni unui cortegi’ profund

Ci marea se-ntoarna vuind insa napraznic

Rapind caderea stelei, o pierde in afund.

Durerea ei amara o soarbe cu putere

Adancul se-nlumina si parca scanteiaza

Rapusa steaua, inca, sfarsita, mai trimite

Spre cerurile-albastre o cea din urma raza.

Si in adanc se pierde, se-ntuneca la chipu-i!

Sclipirea ei bolnava un timp in val se poarta…

Privind astfel apusu-i, nu mult apoi iti pare

Ca nicicand n-a fost vie, ci pururi a fost moarta.”

RECENZII