Moasa - Bibbiana Cau

Moasa/ La levatrice de Bibbiana Cau ne poarta in Sardinia rurala a anului 1917, mai precis, in satucul Norolani unde, Mallena – o femeie puternica si respectata, in varsta de 37 de ani – le ajuta pe femeile din comunitate sa nasca fara a le cere bani in schimb, folosindu-se de cunostintele mostenite de la mama ei. 

„La levatrice” este un impresionant tablou de viata care surprinde aproximativ trei luni din viata Mallenei si a comunitatii din care face parte. Trei luni in care totul se schimba si viata ei se rescrie pornind de la alte coordonate. 

Pentru scrierea cartii de fata, Bibbiana Cau s-a documentat minutios citind numeroase documente si texte din acea perioada, articole de ziar si legi, precum si regulamente locale. Asa cum marturiseste chiar ea in nota de la finalul cartii, la scrierea acestui roman a contribuit substantial si experienta ei de femeie, mama si moasa in spital si in centrele de consiliere, calitate in care a cunoscut emotiile luptelor castigate sau pierdute de aceste femei, bucuriile si durerile lor, a simtit mainile tremurande ale acestor femei, epuizarea lor si mai ales bucuria de nedescris care se citeste pe fata mamelor in momentul in care isi vad pruncii nou-nascuti. 

Femeile care vor citi aceasta carte se vor simti recunoscatoare pentru faptul ca nu au trait in acele vremuri. Asta deoarece conditiile precare in care se desfasurau nasterile in zonele rurale acum mai bine de 100 de ani ar putea descuraja chiar si pe cele mai curajoase femei. Totodata, cartea ne face sa ne gandim cu caldura si recunostinta la sacrificiile bunicilor si strabunicilor noastre, carora le datoram in mare masura, lumea de astazi.

„Moasa” este un roman tulburator, de o factura aparte, o adevarata oda inchinata femeilor ale caror gesturi cotidiene, aparent marunte, trec adesea neobservate, ascunzand insa in tacerea lor suferinta, oboseala, durere, neimpliniri si, nu de putine ori, visuri frante. Asa cum spune autoarea, aceasta carte s-a nascut:

„din nevoia de a spune povestile femeilor pe care istoria oficiala le-a uitat, cu toate ca sunt figuri importante in comunitatea lor. Femei care nu sunt intotdeauna puternice, dar sunt curajoase, care au luptat si continua sa lupte impotriva prejudecatilor si a dificultatilor, intr-un mediu care, adesea, le obliga sa lucreze in conditii precare si in roluri marginale.”

Si mai presus de toate, aceasta carte trebuia scrisa pentru ca:

„istoria unei femei este si istoria unei comunitati. Este istoria unei tari, a unei societati in schimbare. Este istoria noastra, a tuturor.”

Bibbiana Cau s-a nascut si traieste in Sardinia. Dupa studiile de obstetrica la Universitatea din Cagliari, a lucrat multi ani ca moasa in spital, asistand la venirea pe lume a numerosi copii. Cititoare pasionata inca din tinerete, si-a descoperit interesul pentru scris in timpul redactarii tezei de licenta in Istorie sociala.

Ulterior, si-a aprofundat formarea prin studii in Educatia adultilor si Formare continua la Universitatea Roma Tre, completate de alte cursuri si specializari in domeniul medical si al scrisului. Astfel, romanul „Moasa”, debutul sau literar, a aparut ca o consecinta fireasca a unei bogate experiente de viata, dublata de o pregatire temeinica in arta scrierii creative.

Cartea te acapareaza treptat, meritul autoarei fiind acela ca isi dozeaza tensiunea si suspansul atat de bine, incat, spre final, nu-ti mai ramane altceva de facut decat sa te abandonezi total in paginile ei, pana la final.

Sardinia rurala a anului 1917, in plin razboi mondial, nu era cel mai prietenos mediu in care sa traiesti. Viata de zi cu zi era marcata de lipsuri de toate felurile, de la resurse limitate de hrana, caldura si igiena, pana la posibilitati limitate de ingrijire si tratament in caz de boala. Insa in Norolani, pe langa batranele care cunosteau ierburile si leacurile traditionale si moasa care acorda asistenta la nastere femeilor si care cunostea o serie de remedii medicinale naturiste, exista si o farmacie unde se gaseau medicamente moderne capabile sa-i vindece pe suferinzi, sau macar sa le aline durerile.  

Mallena, moasa la care apeleaza toate femeile din Norolani si din satele invecinate cand le vine sorocul, traieste in aceasta comunitate de 16 ani. A ajuns aici impreuna cu Jubanne, care s-a indragostit de ea la prima vedere si a luat-o de sotie, salvand-o astfel de casatoria aranjata de tatal ei cu un barbat dur si violent. In acest timp ea a devenit un punct de referinta pentru comunitatea micii localitati in care mistralul parfumeaza generos aerul cu un miros imbietor de mare. Ea este indragita de comunitate, cu atat mai mult ca nu cere niciodata nimic in schimbul serviciilor sale. 

Inca din debutul cartii ne dam seama ce fel de femeie este Mallena. Urmarind-o in timp ce o asista pe Lucia, o tanara femeie, la nastere, sigura pe ea, asigurand toate cele necesare acestui eveniment si transmitandu-i incredere si siguranta femeii de-a lungul intregului proces, ne dam seama ca ea este omul potrivit la locul potrivit.

Tot acum facem cunostinta si cu Tzia Nonnora, o batrana inteleapta, care indeplineste rolul spiritual in timpul nasterii, rugandu-se si respectand traditiile. Observam astfel ca nasterea este prezentata ca un moment esential al vietii, in care durerea, traditiile si solidaritatea umana se impletesc, iar fiecare personaj contribuie, prin rolul sau, la implinirea acestui eveniment. Ideea de succesiune a generatiilor este subliniata si prin prezenta Rosei, fiica Mallenei, care asista la prima nastere din viata sa.

Dupa ce se asigura ca mama si copilul sunt bine, Mallena se poate intoarce la propria viata... la propriile probleme. 

In lipsa sotului ei, plecat la razboi, ea se ocupa singura de cei doi copii, Rosa, fiica cea mare, matura si responsabila si Daniele, baiatul mai mic, trist si retras, afectat de lipsa tatalui si de experientele de la scoala, unde este deseori pedepsit. Locuinta lor este modesta, la fel ca si conditiile de trai, insa Mallena reuseste sa le ofere copiilor o atmosfera calda si primitoare, insuflandu-le un profund sentiment de siguranta prin firea ei puternica si grijulie. In acelasi timp, isi ascunde cu demnitate dorul de sot si nelinistile in legatura cu ziua de maine. Adunati in jurul scrisorii primite de la tatal lor de pe front, cei trei alcatuiesc imaginea unei familii unite si inchegate, care, in ciuda lipsurilor, pastreaza aparenta unei fragile fericiri.

Daca in privinta banilor, Mallena cauta o portita de salvare la ofiterul starii civile, unde, mergand sa declare o nastere, cere sa fie platita pentru serviciile sale, in privinta celeilalte mari griji care o macina zi de zi, de 16 ani, de cand fugise de barbatul din Orgosolo caruia i-o promisese tatal sau, isi da seama ca nu poate face nimic…

Zilele se scurg monoton, fara ca nimic extraordinar sa se intample, pana intr-o zi, cand, intreaga comunitate din Norolani se bucura si pare sa se umple de o energie noua la vestea ca Jubanne, sotul Mallenei, urmeaza sa vina in permisie. 

Descoperim astfel o atmosfera patriarhala, in care valorile materiale au o importanta secundara pentru fericirea oamenilor, pe primul loc aflandu-se valorile umane si comunitatea. Observam cum intreaga localitate se mobilizeaza intr-un efort colectiv pentru a-l intampina pe Jubanne, sosirea lui fiind perceputa ca o adevarata sarbatoare. Cand devine evident insa ca Jubanne are trupul si sufletul ranite, bucuria si voia buna sunt inlocuite de durere, compasiune si tacere.

Mallena si copiii ei trebuie sa se impace din acest moment cu ideea ca Jubanne nu va mai fi niciodata barbatul de odinioara. Noul Jubanne pare un strain care nu mai pastreaza nimic din omul bun si vesel care fusese inainte. Mai mult decat atat, ingrijirea lui Jubanne necesita bani pentru vizitele doctorului si pentru medicamente, bani pe care Mallena nu ii are deocamdata. Prin urmare, se prezinta din nou la consiliul local pentru a cere sa fie remunerata pentru serviciile sale, dar este din nou refuzata. Si ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, in baza unui decret regal, este angajata o moasa calificata care sa o inlocuiasca.

Observam astfel ca „Moasa” nu este in primul rand un roman despre practica acestei meserii in urma cu un secol, ci mai ales un roman despre conditia femeii: despre dificultatile, durerile si dezamagirile pe care acestea le indura in calitatea lor de fiinte care dau viata. Totodata, cartea surprinde superstitiile si traditiile unei lumi rurale invechite, aflate in contrast cu o noua realitate care incepe sa se contureze la orizont si pe care oamenii o privesc cu teama si neincredere, respingand-o adesea tocmai pentru ca reprezinta o poarta catre necunoscut.

„Moasa” este si o carte despre vremuri grele, in care pana si gesturile simple ale vietii cotidiene presupun un efort, iar boala si suferinta devin, de cele mai multe ori, drumuri fara iesire, care conduc inevitabil la moarte. Nu intamplator, Mallena considera ca Norolani ar fi putut fi „raiul pe pamant, daca i s-ar fi dat sansa sa traiasca in el fara atatea griji”. Insa viata nu cruta pe nimeni de suferinta, iar pe Mallena cu atat mai putin. 

Suferinta Mallenei nu este un caz izolat in aceasta societate inapoiata, marcata de lipsuri, in care supravietuirea este de multe ori sinonima cu degradarea fizica si morala. Urmarind destinul prietenei fiicei sale, Nina, descoperim si alte disfunctii grave ale unei societati in care au loc abuzuri de toate felurile si in care, justitia este facuta de multe ori de oamenii de rand mult prea neincrezatori in autoritati si in capacitatea lor de a interveni pana a nu fi prea tarziu.

Un alt fir narativ urmareste destinul Miminei, prietena si confidenta Mallenei, care primeste vestea mortii sotului ei, Antoni, cazut in razboi. Intreaga comunitate este cuprinsa de durere si se aduna pentru a-i aduce un ultim omagiu. In absenta trupului, are loc un priveghi simbolic, care transforma pierderea intr-un doliu colectiv, marcat de neputinta si revolta fata de razboi. Astfel, drama conflictului global se reflecta in numeroase tragedii personale, care se suprapun si se amplifica reciproc.

Nici noua moasa trimisa pentru a deservi comunitatea din Norolani si imprejurimi, Angelica Ferrari, in ciuda aparentelor, nu este fericita. Pentru a ajunge moasa calificata a trebuit sa sfideze conventiile sociale si dezaprobarea tatalui ei, care voia ca ea sa ramana o femeie casnica si sa se marite cu un barbat bogat. Acum, trebuie sa infrunte dezaprobarea femeilor din Norolani, care o considera o straina si ii refuza serviciile.

Atitudinea comunitatii fata de ea devine evidenta in momentul in care, dupa interzicerea practicii Mallenei, Teresa, o localnica, este nevoita sa nasca asistata de Angelica. Dupa un travaliu lung si dificil, moasa solicita interventia medicului Onnis, care, ignorand anumite proceduri si folosind brutal forcepsul, reuseste sa extraga copilul, provocand insa suferinte grave atat mamei, cat si nou-nascutului. Reactia comunitatii este una de condamnare evidenta: interventia medicului si a moasei „moderne” fiind pusa in contrast cu priceperea incontestabila a Mallenei. Tragedia care va marca ulterior viata Teresei va confirma, pe de alta parte, tensiunile si neputinta tuturor in fata suferintei si a neintelegerilor dintre doua lumi opuse.

Desi initial sunt rivale, Mallena simtindu-si postul amenintat de nou-venita, iar Angelica simtind acelasi lucru din partea Mallenei care este o autoritate in comunitate, cele doua vor intelege in final ca ele nu reprezinta altceva decat doua fete ale aceleasi monede. Amandoua sunt animate de dorinta de libertate si independenta, amandoua au fost tradate de cei care ar fi trebuit sa le protejeze si amandoua sunt victime ale nedreptatilor cotidiene pe care le au de infruntat in special femeile in aceasta lume. 

„Angelica, la fel ca ea, indurase multe lovituri, dar… nu era dispusa nici sa se lase infranta, nici sa cedeze. Erau doua femei singure, nevoite sa lupte pentru a-si croi fiecare propriul drum.”

Totusi, cand situatia devine de nesuportat si fantomele trecutului revin sa o bantuie pe Mallena, intreaga comunitate din Norolani va cere ca, macar o data sa se faca dreptate.

In ziua in care Mallena se prezinta la prefectura din Bosa, unde i se cere socoteala pentru faptul ca a practicat timp de 16 ani profesia de moasa fara atestat, femeile din satele vecine se revolta si vin sa o apere, denuntand lipsa de asistenta medicala si nedreptatile sistemului. In fata presiunii multimii, prefectul cedeaza partial, permitandu-i sa-si continue activitatea, insa fara recunoastere oficiala. 

Mallena traieste un ambiguu sentiment de victorie amara, constientizand ca lupta ei pentru demnitate si pentru dreptul femeilor la ingrijire abia a inceput.

Aceasta victorie a Mallenei in fata autoritatilor va fi umbrita insa de starea de sanatate tot mai precara a sotului ei, pentru care nu se gasesc solutii, desi acum, in mod aproape miraculos, ar dispune de banii necesari pentru cei mai buni doctori. Cum se intampla adesea in cele mai dificile situatii din viata, Mallena ramane singura, coplesita de neputinta si durere, in fata unei realitati crude si ireversibile.

„Mallena simtea ca timpul necrutator ii smulgea bucati din viata cu muscaturi feroce, lasandu-i doar fasii de amintiri.”

Trecerea de la vechi la nou se dovedeste a fi deosebit de dificila mai ales la nivelul mentalitatii oamenilor. Mergand la preotul Nieddu in cautarea unor raspunsuri si a unei alinari pentru boala sotului ei, Mallena nu gaseste intelegere. In loc de sprijin, ea este mustrata pentru lipsa de credinta si pentru faptul ca nu a participat la viata religioasa inainte de a se confrunta cu dificultati. Preotul ii reproseaza astfel ca se concentreaza exclusiv pe „trup” (boala lui Jubanne), neglijand „sufletul”, sugerand ca salvarea spirituala ar fi trebuit sa primeze in fata ingrijirii medicale. Astfel, o judeca pentru indepartarea de indatoririle religioase si ignora suferinta concreta a familiei sale.

Intoarsa acasa, Mallena constientizeaza ca nu ii ramane nimic altceva de facut decat sa mearga mai departe, singura in fata destinului care i-a fost harazit. Rememorandu-si viata, vede in urma doar suferinte, dezamagiri, jigniri si nedreptati.

In ceea ce il priveste pe sotul ei, Mallena este sigura, ca si Jubanne de altfel, ca a fost cea mai buna alegere pe care o putea face. Iubirea dintre ei a ramas la fel de vie la 16 ani dupa casatorie, doi copii si aproape un razboi. 
 

Chiar si acum, cand Jubanne este suferind, cei doi se bucura de clipe de intimitate pline de fericire, in care rememoreaza matur si profund cele mai frumoase clipe ale relatiei lor, incercand sa isi dea seama ce i-a tinut uniti in toti acesti ani. Dupa ce reconstituie impreuna, ca intr-un joc, cele mai frumoase momente, povestea lor se transforma in tacere… in „tacerea straveche a timpului, singurul sunet ce parea in masura sa-l insoteasca in acea trecere.”

Un final trist, pentru o poveste frumoasa, pe care o veti trai cu sufletul la gura de la inceput pana la sfarsit, oricat de cliseistic ar suna asta… 

O poveste profunda si emotionanta, desi extrem de trista, care ne reaminteste sa pretuim prezentul. Pentru ca viata nu promite nimic. Este fragila, schimbatoare si adesea nedreapta. Ceea ce astazi pare sigur, stabil, aproape infinit (oameni, momente, visuri) poate disparea intr-o clipa, fara niciun avertisment, lasand in urma doar intrebari si regrete. Iar atunci, tot ce ne ramane este ecoul alegerilor pe care le am facut… sau al celor pe care nu am avut curajul sa le facem.

RECENZII