Tanara poeta Oana Udrea are o voce lirica originala, bine conturata. Poezia sa este o continuna meditatie asupra vietii, asupra legaturii cu divinitatea, asupra iubirii si a tristetii, dar si asupra bucuriilor simple ale existentei, asupra „fericirii angelice”:

Rugaciune

Iti multumesc de la bun inceput

Caci bunatatea ta a iertat in mine

insuficientele teribile ale fiintei mele,

Domn al sufletului meu, care-⁠mi inflacareaza

existenta esentiala –⁠ iti promit:

Sa nu mai pun niciodata la indoiala

Cuvantul din Biblia ta estetica,

povesti care-⁠mi ermetizeaza sensul subtil si dens...

Sunt coplesita ca am avut sansa sa exist,

Sa rezist in acest secol imputit de amaraciune,

de nonsens, de smecheri care-⁠si danseaza hora macabra

lipsita de unda.

Tu existi in atmosfera pe care o respir in fiecare zi,

imi alini tristetea funciara,

indoielile, banuielile, furiile intelectuale, oboselile, lirele, suspinele.

Sa fii pentru totdeauna binecuvantat,

Tu, care m-⁠ai facut sa-⁠ti vad si sa-⁠ti respir

Suflul candid si infinit al unei intelegeri fara bariere,

al unei iubiri infinite...

Iertare a Spiritului agitat, luciferic

care vrea sa stie tot in ciuda adevaratei esente...

Iti daruiesc inima mea,

Sufletul meu copilaros,

Ca sa nu mai fii atat de singur,

mangaiat, iubit, alinat

de scriitura banala a unei muritoare...

Tie, singurul meu echilibru existential.

Plang intr-⁠o stare de fericire angelica.