Non credo, oro - Nu cred, ma rog (Petru Dumitriu)

Ultima carte a lui Petru Dumitriu, scrisa in registru nonfictional, este biografia lui evenimentiala si mai ales aceea spirituala, prezentind concluzia axiologica, de natura morala, la care a ajuns in privinta salvarii – deopotriva a insului si a omului ca specie – si, prin aceasta, testamentul lui religios-metafizic. 
 

„Nucleul cartii este cel la care trimite titlul, adica Nu cred [in Dumnezeu], ma rog. Pe un ton argumentat si adesea chiar sceptic, deci rational, scriitorul pune in discutie un set de probleme conectate: omul si sensul vietii lui, starea de azi si din trecut a omenirii, raul din lume si ideile care il avanseaza, binele ca prezenta firava, dar evidenta, valorile ce orienteaza viata insului sau a colectivitatilor si fundamentul ultim – Dumnezeu – pe care ar putea fi sprijinita o lege morala menita sa orienteze omul spre bine, spre abtinerea de la rau si spre o conduita plina de pietate pentru viata celuilalt si pentru toate cele ce sint.” (Marta Petreu)

„Scris in engleza, cu gindul de a-l publica mai intii in SUA, ultimul lui eseu de devotiune, Non credo, oro, este totodata ultima creatie finita a lui Petru Dumitriu. El intregeste eseistica de tip crestin-meditativ, cu caracter personal, lansata cu dramaticele autobiografii spirituale pentru care Petru Dumitriu – cet ecorche vif, cum il defineste parintele Jean-Francois Thomas – a primit, in Franta, supranumele de «Leon Bloy des Carpathes».” (Ion Vartic)