Viata si ideile lui Simion Barnutiu - G. Bogdan-Duica

Cu Discursul de la Blaj (2/14 mai 1848) si Programul National de la Blaj (3/15 mai 1848)
In loc de argument de D. D. Rosca

Editie ingrijita si Cuvant-inainte de Vasile Puscas

Omagiu editorial la 160 de ani de la nasterea lui G. Bogdan-Duica (n. 2 ianuarie 1866, Brasov – d. 21 septembrie 1934, Brasov), istoric si critic literar, biograful lui Simion Barnutiu, profesor universitar, membru titular al Academiei Romane.

Volum aparut sub egida partenerilor nostri: Institutul de Istorie „George Baritiu” al Academiei Romane, Fundatia Transilvania Leaders, Asociatia „Simion Barnutiu” nr. 6 Cluj-Napoca si Asociatia „Steaua Silvana” Zalau.

Pe coperta: Romulus Ladea, Statuia lui Simion Barnutiu din Zalau (inaugurata in 1959)

Pe forzat: Ion Petcu, Adunarea de la Blaj, tablou pictat in 1878

Colectia Panteon romanesc (editii de patrimoniu) este coordonata de Acad. Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.

Ramaneti credinciosi numelui si limbii voastre. Aparati‑va ca fratii, cu puteri unite, in pace si in razbel. Vedeti cum ne‑am luptat noi pentru limba si romanitatea noastra: luptati‑va si voi si le aparati ca lumina ochilor vostri, pana ce se va restaura Capitoliul si va trimite la voi senatul si poporul roman pe Traian cu legiunile peste Dunare, ca sa va incoroneze cu laurul nemuririi pentru constanta si barbatia voastra.
Dixi et salvavi animam meam. – Simion Barnutiu
 
Simion Barnutiu este un caz in care principiul de cercetare indicat ne poate mijloci o intelegere mai adanca si o apreciere mai realista. Eu le voi incerca povestind intai viata lui S. Barnutiu, pentru a arata ce imprejurari au contribuit la alcatuirea personalitatii sale; apoi, desfasurand evolutia ideilor sale, pentru a arata din ce regiuni reale si apropiate (nu „mistice”, nu de „inspiratie geniala” etc.) s-a ales si s-a inchegat in sufletul sau acel cald ideal national, din care si astazi se hraneste, mai ales in Ardeal, spiritul romanesc. – G. Bogdan-Duica

Acum o suta de ani, inteligenta si sufletul lui Barnutiu au fost ochii cei mai departe si mai limpede-vazatori pe care neamul nostru ii deschisese spre Europa. Prin lupa maritoare si aproape-aducatoare a inteligentei lui Barnutiu a descoperit pentru intaia oara cu luciditate completa acest popor ca printre armele sale de lupta poate cea mai tare era aceea spre care intindea mana fiul de taran salajan: prin oratorul doctrinar din catedrala Blajului, Europa imbia poporului roman de pretutindeni ratiuni universal-omenesti in sprijinul unor drepturi si realitati nationale. – D. D. Rosca

Ceea ce a vrut sa sublinieze G. Bogdan-Duica este realitatea convergentei totale a vietii, operei si ideilor lui Simion Barnutiu, faptul ca intelectualul, revolutionarul, dascalul si ganditorul politic nascut pe plaiurile Salajului a asimilat si promovat idei europene pe care le-a transpus in actiuni concrete din spatiul romanesc, in concordanta cu nevoile de modernizare ale acestuia. Autorul a si insistat cu afirmatia si demonstratia ca Simion Barnutiu a fost un intelectual pragmatic, care a staruit sa se dedice total cauzei intregii natiuni romane.

Actualei editii i-au fost adaugate doua texte ale lui Simion Barnutiu: Discursul de la Blaj (2/14 mai 1848) si Programul politic (Petitiunea nationala), elaborat si prezentat la Blaj in Duminica Tomii, la 3/15 mai 1848, deoarece le consideram printre cele mai coerente expresii ale gandirii liberal-nationale si democratice din spatiul romanesc, in contextul revolutiei pasoptiste. Totodata, editorii au propus, in loc de argument, o relectura a eseului Europeanul Barnutiu de D. D. Rosca, una dintre scrierile filosofului clujean care, in martie 1944, reafirma optiunea pentru liberalismul democratic in perioada autoritarismelor din anii ultimei mari conflagratii mondiale din secolul al XX-lea. – Vasile Puscas

G. Bogdan-Duica (n. 2 ianuarie 1866, Brasov – d. 21 septembrie 1934, Brasov) a fost istoric si critic literar, publicist, pedagog, profesor universitar, membru al Academiei Romane. Provenind dintr-o familie modesta, a fost al doilea copil nascut, din cei 11, primul fiind viitorul slavist Ioan Bogdan, a carui fiica, Ecaterina, avea sa fie sotia lui Nicolae Iorga. A urmat Gimnaziul „Andrei Saguna” din Brasov, absolvit in 1885, apoi cursuri universitare la Budapesta, Jena si Viena. In 1892 s-a casatorit cu Maria Done, profesoara de origine alsaciana, alaturi de care a avut sase copii, intre care Virgil Bogdan, doctor in filosofie, Ovidiu Bogdan, profesor secundar, si Catul Bogdan, pictor, grafician, muralist si profesor de arte frumoase.

A debutat publicistic in 1881 la Gazeta de Transilvania, unde a colaborat inca din anii de liceu. A scris apoi la Tribuna, Convorbiri literare, Romania Juna, Samanatorul, Viata romaneasca, Luceafarul, Transilvania, Societatea de maine si in alte publicatii.

Intre 1893 si 1894 a condus Gazeta Bucovinei de la Cernauti, implicandu-se in apararea drepturilor romanilor din provincie si in cercetarea starilor politice, sociale si culturale din Bucovina. Reintors in Transilvania, a activat in ASTRA, a conferentiat in numeroase localitati si s-a aflat in conducerea sectiunii literare. In 1897 a obtinut, la Universitatea din Bucuresti, licenta in stiinte istorice si licenta in litere si filosofie. A predat la Focsani, Galati si Bucuresti, fiind profesor la Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” si apoi director al Liceului „Mihai Viteazul”. Preocuparile sale pedagogice au privit programele de limba si literatura germana, metodologia didactica si orarul scolar, studiul religiei si posibilele traume provocate de folosirea violentei fizice asupra elevilor.

In 1917 a fost arestat si deportat in Bulgaria, fiindu-i confiscata o parte din arhiva personala. In timpul deportarii a survenit si decesul sotiei. Dupa 9 luni, reintors la Bucuresti, isi reia functia de director al Liceului „Mihai Viteazul”. La propunerea lui Sextil Puscariu, Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Cluj, recent infiintata, ii ofera in 1919 catedra de literatura romana, G. Bogdan-Duica devenind primul decan al facultatii. La scurt timp se va casatori cu institutoarea Constanta Hanea, fosta Ingescu.

A fost membru corespondent al Academiei Romane din 1913 si membru titular din 1919, laureat al Premiului national de critica si istorie literara in 1925 si rector al Universitatii din Cluj in anii 1927-1928.

A studiat in special figuri ale culturii ardelene si romanesti din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea: Petru Maior, Ion Inochentie Micu-Klein, Gheorghe Lazar, Simion Barnutiu, Eftimie Murgu, Ioan Barac, dar si Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Ion Ionescu de la Brad, Mihai Eminescu si Titu Maiorescu.

A publicat (selectiv): Petru Maior. Un studiu biografic (1893); Bucovina. Notite istorice asupra situatiei (1895); Canoanele si politica (1895); Procesul episcopului Ioan Inochentie Klein (1896); Calugarul Visarion Sarai (1744). Studiu istoric din istoria Transilvaniei (1896); Simion Barnutiu (1896); Grillparzer in liceul roman (1899); Lui Titu Maiorescu. Omagiu (1900, in colaborare cu Iacob Negruzzi, Duiliu Zamfirescu si Nicolae Gane); Al. Russo (1901); Despre „Tiganiada” lui Budai-Deleanu. Inrauririle germane (1902); Grigore Plesoianu (1904); Seminarul pedagogic. Notite si propuneri (1905); Problemele organizatiei scoalei secundare (1906); Un colaborator al Curierului romanesc. Teodor Diamant (1906); Pareri despre abecedar (1907); Probleme nationale si internationale (1913); Politica Ligei Culturale (1914); Orarul antemeridian in gimnazii si licee (1915); Constantin Stamati (1920); Titu Maiorescu. Discurs rostit la Academia Romana in 25 mai 1921, cu raspuns de Sextil Puscariu (1921); Mihail Anagnosti (1921); Istoria taranismului. Viata si opera intaiului taranist roman. Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) (1922); Istoria literaturii romane moderne. Intaii poeti munteni (1923); Gheorghe Lazar (1924); Autocritica. Gheorghe Lazar si Simion Barnutiu (1924); Viata si ideile lui Simion Barnutiu (1924); Viata si opera lui Gheorghe Lazar (1924, in colaborare cu G. Popa-Lisseanu); Multe si marunte despre Eminescu (1924); Profesorii Liceului A. Saguna (1925); V. Alecsandri. Povestirea unei vieti (1926); Discurs la aniversarea de o suta de ani a nasterei lui Alexandru Roman (1927); Un francez romanofil. Dr. Dominic Atanasie Guillaume (1928); Un actor brasovean. I. D. Ionescu (1929); Dupa 50 de ani. Iosif Hodos (1930); R. V. Stein, Kant, Schopenhauer si d. Blaga (1931); Ioan Barac. Studii (1933); Eminescu intrand in Ardeal (1933); Eminescu in Sibiiu (1868) (1933); Petru Maior si Iustinus Febronius sau Petru Maior ca vrajmas al Papei (1933); Slavici si Mihai Eminescu (1870) (1935); Eftimie Murgu (1937, postum); Eminescu si Rossi (1939).

A ingrijit editii din N. Nicoleanu, Vasile Carlova si C. Stamati, Poezii si proza (1906); Alecu Russo, Scrieri (1910); Mihai Eminescu, Poezii (1924); Simion Barnutiu, Romanii si ungurii (1924); Raspunsul la cartirea care s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul „Istoriei ceii pentru inceputul romanilor din Dachia” (1929).

A tradus din literatura si pedagogia germana, intre altele Friedrich Hebbel, Inelul lui Ghighes. Tragedie in 5 acte (1900); Adolf Mathias, Pedagogia practica pentru scoalele secundare (1907; reeditari 1914, 1919, 1922); Anton Menger, Statul viitor (1923); R. Wahl, Liceul universal (1934); texte din Mahabharata, inclusiv Savitri: povestire indica din Mahabharata (1940, postum).
 

RECENZII